Noi

Noi

duminică, 4 decembrie 2011

Tort cu crema de branza si visine

Ingrediente:

Blat:

3 oua
50 ml ulei
3 linguri zahar
1 lingura cacao
2 linguri faina
o jumatate pachet praf de copt

Crema:

400 g crema de branza
150 g unt
100 g zahar
esenta de lamaie
coaja de la o lamaie mare

Glazura:

un borcat compot visine
2 plicuri tort gelee rosu

Blatul:
  Galbenusurile se mixeaza putin cu zaharul(nu trebuie sa se topeasca zaharul,amestecul trebuie sa ramana fluid).Se adauga uleiul cate putin si se mixeaza pana se omogenizeaza compozitia.Se adauga apoi faina amestecata cu praful de copt si lingura de cacao.
   Albusurile se bat spuma si se adauga in compozitie,amestecand usor.
   Se pune aluatul in forma de tort si se da la cuptor pentru 20-25 min.

Crema:

  Untul moale se freaca cu zaharul pana devine spuma,se adauga branza ,esenta de lamaie si coaja de lamaie si se mixeaza pana se omogenizeaza compozitia.

   Asezam blatul pe un platou si montam inelul tavii de tort in jurul lui.Intindem crema peste blat si dam la rece pentru 2-3 ore (sau peste noapte).
   Asezam visinele peste crema.
   Preparam glazura conform instructionilor de pe plic si o turnam pe tort si mai lasam la rece pentru o ora.


  Pofta buna!












marți, 29 noiembrie 2011

Tort cu crema de branza si frisca

Ingrediente:

Blat:
    150 g faina
    125 g zahar
    2 galbenusuri
    4 albusuri
    1 lingurita praf de copt
    1 plic zahar vanilat

Crema:
    400 g crema de branza
    400 g frisca
    1/4 l lapte
    2 galbenusuri
    200 g zahar
    1 pliculet zahar vanilat
    1 plic gelatina
    coaja unei lamai mari

Blat: mixam galbenusurile cu zaraul si zaharul vanilat pana se deschid la culoare.Batem albusurile bine cu un praf de sare.Adaugam alternand faina amestecata cu praful de copt si albusurile peste galbenusuri amestecand de jos in sus.
  Tapetam o tava cu unt si faina si adaugam aluatul.Il dam la cuptorul preincalzit pentru 15-20 min.Dupa ce s-a racit il taiem in doua foi.

Crema: pregatim gelatina conform instructiunilor de pe plic.Frecam galbenusurile cu 80 g zahar din cele 200 g si adaugam laptele.Punem crema pe foc mic iar in momentul in care este fierbinte stingem focul si adaugam gelatina. Bagam crema la frigider si verificam din cand in cand sa nu se intareasca.
 Amestecam crema de branza cu restul de zahar,zaharul vanilat si coaja rasa de lamaie.Scoatem crema de la frigider(trebuie sa fie rece si lichida) ,adaugam crema de branza si cele 400 g frisca batuta bine,amestecam pane se obtine o crema pufoasa.
  Fixam cercul pentru torturi in jurul primei foi,turnam crema dupa care lasam tortul la rece pentru 2-3 ore (cel mai bine peste noapte).
  Taiem a doua foaie in mai multe triunghiuri pe care le asezam peste crema.

Pofta buna!




miercuri, 16 noiembrie 2011

Tarta cu carne si ciuperci

TARTA CU CARNE SI CIUPERCI



Ingrediente blat:

-300 g faina
-3 linguri smantana
-50 g margarina
-1 plic parf de copt
-1 ou
-o lingurita sare
-ulei pentru uns tava
-1 ou pentru uns

Ingrediente umplutura:

-700 g cotlet de porc tocat
-3 linguri smantana
-2 cepe
-6-7 ciuperci de marime medie
-sare,piper,chilli dupa gust
-busuioc

Mod de preparare:

 Punem faina intr-un bol,adaugam praful de copt,oul,smantana ,margarina (o incalzim putin la microunde cat sa fie lichida) si sarea.Amestecam totul si framantam pana devine o coca.
 Ceapa o curatam,o tocam marunt si o punem la calit.Cand este calita suficient,adaugam ciupercile taiate in feliute si condimentam.Lasam totul la calit dupa care punem compozitia intr-o strecuratoare pentru a se scurge surplusul de ulei.
 Punem carnea intr-o tigaie cu ulei incins,o condimentam cu sare,piper si chilli si o lasam pe foc pana se caleste,cca 10 min,dupa care o punem intr-o strecuratoare pentru a elimina surplusul de ulei.
 Dupa ce am scurs uleiul din carne o pasam cu blenderul pentru a fi mai pastoasa si adaugam oul,smantana si busuiocul.Amestecam totul pana la omogenizare.
 Adaugam si ciupercile peste compozitia din carne.
 Presaram putina faina pe masa si din coca intindem o foaie pe care o punem in tava de tarta unsa cu ulei  si tapetata cu faina si taiem aluatul dupa forma tavii.Umplem tarta cu compozitia de carne si ciuperci si din surplusul de aluat mai formam o foaie din care taiem fasiute pe care le punem deasupra umpluturii sub forma de grilaj.
 Ungem fasiutele cu ou si dam tarta la cuptor pentru 40-45 min.

Pofta buna!




Reteta este de pe http://gourmandine.ro cu cateva modificari.



luni, 31 octombrie 2011

Muffins cu ciocolata

Muffins cu ciocolata

Retete aceasta este a Laurei Adamache (http://www.lauraadamache.ro).

Ingrediente pentru 15 muffins:

-300 g faina
- 1/2 plic praf de copt
-40 g cacao
-210 g zahar
-2 oua
-160 ml ulei
-125 ml lapte
-160 g ciocolata cu lapte ( eu am pus ciocolata neagra)

Amestecam faina,zaharul,cacaoa si praful de copt.
Intr-un alt vas amestecam ouale cu laptele si uleiul.
Turnam amestecul lichid peste cel solid si amestecam pana le omogenizam.
Taiam ciocolata in bucatele si o punem peste aluat.
Umplem pe trei sferturi hartiutele de muffins si le asezam in forma de muffins apoi dam forma la cuptor pentru 20-25 minute.

Pofta buna!



luni, 17 octombrie 2011

Trufe

   Reteta aceasta o am din revista Practic in bucatarie doar ca am mai facut eu cateva modificari in functie de gusturile nostre.

Ingrediente:

-500 g pesmet
-250 g unt
-250 g zahar
-100 g nuci macinata
-100 g migdale macinate
-150 ml apa
-1 lingura coaja rasa de portocala
-1 fiola esenta de rom
-1 plic zahar vanilat
-1 fiola esenta de vanilie
-2-3 linguri cacao
-visine din visinata
-nuca de cocos
-2 ciocolate negre
-1 lingura ulei

Mod de preparare:

  Amestecam pesmetul cu nuca simigdalele macinate.Fierbem la foc mic apacu zaharul si cacaua,timp de 5 minute.Pui acest sirop peste pesmetul si nuca.Incorporam 200 g din unt(mai moale,adaugam esentele si coaja de porocala.Cu mana unsa de ulei luam din compozitie cat o nuca,asezam in mijloc o visina si formam bilute.
  Topim ciocolata impreuna cu 50 g unt la foc mic amestecand continuu.
  Am trecut bilutele prin ciocolata si le-am pus pe hartie de copt. Oparte din bilute le-am dat prin nuca de cocos.
  Se dau la rece pana se intareste ciocolata.
   Pofta buna!



 

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Batoane de cheesecake cu zmeura

   Cam tarziu am venit cu prajitura din aceasta saptamana dar cred ca a meritat asteptarea.Am facut o prajitura speciala dar foarte usor de preparat.Reteta este tot dupa http://www.edithskitchen.ro ,insa o sa pun si eu modul de preparare.

  Ingrediente pentru blat:

-160 g faina
-100 g zahar
-60g migdale(sau nuci)
-110 g unt(la temp. camerei)

  Ingrediente pentru umplutura:

-600 g crema de branza
-100 g zahar
-2 oua
-2 linguri faina
-un borcan gem de zmeura

  Ingrediente pentru ornat:

-80 g nuca de cocos (pentru gustul meu se poate si mai putina)

  Mod de preparare:

  Tocam migdalele marunt cu masina de tocat nuci ,le amestecam intr-un bol cu cu faina si zaharul.Adaugam peste ele untul (aflat la temperatura camerei) taiat cubulete si cu o furculita amestecam pana obtinem niste firimituri ca la "crumble". Oprim din compozitia obtinuta 3 linguri ,pentru mai tarziu. Punem compozitia de mai sus intr-o tava si o presam cu degetele pe toata suprafata tavii pana obtinem un strat omogen ( nu ungem tava pentru ca are compozitia unt).Coacem la cuptorul incins cca 15-20 min.
  Intre timp facem umplutura.Mixam crema de branza si zaharul pana se omogenizeaza , punem pe rand cele 2 oua mixand dupa fiecare ,adaugam faina si mai mixam putin.
  Dupa ce crusta este coapta ,asa fierbinte ,turnam peste ea crema de branza si dam din nou la cuptor pentru 15 min.
  Scoatem tava de la cuptor si punem deasupra gemul in strat uniform ( putem sa incalzim putin gemul pentru a fi mai lichid).
  Amestecam cele 3 linguri de crumble cu nuca de cocos si presaram amestecul peste gem.
  Dam din nou tava la cuptor pentru 20 min.
  Lasam sa se raceasca ,apoi dam tava la frigider pentru 2-3 ore inainte de a fi taiata.

  Se pastreaza la frigider.
  Pofta buna!










joi, 6 octombrie 2011

Prajitura Fanta

  Abia acum am gasit timp si rabdare sa postez dulcele preparat saptamana trecuta. Desi m-am apucat de prajitura vineri la o ora destul de tarzie nu imi pare rau,rezultatul a meritat tot efortul.
  Am gasit aceasta reteta pe http://www.edithskitchen.ro.O sa postez totusi si modalitatea de preparare.

  Ingrediente pentru blat:
-6 oua
-100ml ulei
-6 linguri de zahar
-2 linguri cacao
-4 linguri faina
-1 pachet praf de copt

  Ingrediente pentru blat:
-500 g crema de branza
-200 g unt
-150 g zahar
-esenta de vanilie

Ingrediente pentru glazura:
-850 ml Fanta(eu am folosit suc de portocale la cutie)
-2 plicuri budinca de vanilie
-5 linguri zahar

Mod de preparare:
Blatul:

galbenusurile se mixeaza cu zaharul foarte putin (zaharul nu trebuie sa se topeasca ,amestecul trebuie sa ramana fluid).Se adauga uleiul ,cate putin si se mixeaza sa se omogenizeze.Se adauga apoi faina amestecata cu cacao si praful de copt.Se incorporeaza foarte usor albusurile batute spuma.Se pune aluatul in tava unsa cu ulei si tapetata cu faina.Se coace cca 25 min pana trece testul scobitorii.Se lasa sa se raceasca in tava.

Crema:

untul moale se freaca cu zaharul pana devine spuma ,apoi se adauga branza ,esenta de vanilie si se mixeaza pana se omogenizeaza bine.
  Crema se intinde pe blatul racit si se da la frigider.

Glazura:

se prepara dupa indicatiile de pe plic, numai ca in loc de lapte punem sucul.
  Se amesteca pe foc pana se ingroasa.
  Cand este doar putin calduta ,se adauga peste crema.
  Se lasa la rece pana se intareste glazura(cca 2 ore) ,la mine a stat la rece peste noapte.






   Pofta buna!

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Cinnamon rolls


 Reteta dulce din aceasta saptamana este luata bineinteles tot de pe gourmandine.ro. Este o reteta usoara , daca folosesti masina de facut paine.

luni, 19 septembrie 2011

Pariziene cu branza dulce

  Pentru saptamana aceasta mi-am propus sa fac parizine cu branza dulce.Se pare ca am ales bine reteta pentru ca au  iesit niste pariziene super aratoasa si gustoase.

                                         
Aceasta reteta este luata de pe www.gourmandine.ro care este site-ul meu preferat.
Abia astept sa creasca Eva sa poata manca si ea din ele.

marți, 13 septembrie 2011

Prajitura desteapta

    Am gasit aceasta prajitura pe gourmandine.ro , mie mi-a iesit mai mult ca o budinca . Mihai a spus ca a iesit foarte buna , incep sa il cred din moment ce astazi este marti si nu a mai ramas nimic din ea.




    Reteta si modul de preparare il gasiti pe www.gourmandine.ro la urmatorul link: http://gourmandine.ro/reteta-prajituri/prajitura-desteapta

duminică, 11 septembrie 2011

Traditionalul "mar cu biscuite"

   Pana in acest moment Evei nu i-am dat mar cu biscuite din motive zic eu,obiective.Pentru ca a primit cu placere legume si fructe am hotarat sa mai aman momentul marului cu biscuite care sunt convinsa ca il primeste fara rezerve.Am gandit,ca este mai important sa manance mancarica care ii ofera vitamine decat biscuite dulce care nu ii ofera niciun aport de vitamine.
   La ora 10,Eva mananca fructe(nu in cantitate mare),urmand sa primeasca masa de pranz( la ora 12 ) cu placere.Poate si de aceea pireul de morcov il primeste cu foarte multa placere.Trebuie sa spun ca marul cu biscuite l-am amanat si din faptul ca pediatria moderna nu il mai recomanda.
   Inchei postarea cu inca un citat din cartea "Mama si copilul" care pana acum mi-a fost de un real folos:
"la masa a doua se va trece la pulpa de fructe-mere rase sau banane.Aceasta masa va fi mai putin consistenta fara adaosuri(de biscuiti sau de branza de vaci,asa cum fac multe mame) pentru ca sugarul sa primeasca mult mai bine masa de pranz.La mesele de dupa-amiaza se continua cu laptele,in timp ce la masa a III a (pranz) se incepe introducerea de supa.
   Cu acest citat inchei si postarea "Traditionalul mar cu biscuite" si inchei si capitolul acesta pana cand Eva va avea 9-10 luni(cel putin).

Eva mancand pireu de morcov imbogatit cu putin lapte praf
                                     

marți, 6 septembrie 2011

Putin despre diversificare...asa cum am ales eu sa o fac

   De multe ori imi pun intrebarea de ce se grabesc unele mame sa-si diversifice copilul? Probabil,fiecare mama are motivele ei si cred ca fiecare mama o face spre binele puiului.
   Am inceput diversificarea cand Eva avea 4 luni si jumatate ,am inceput timid cu o lingurita de suc de mere si timp de o saptamana numai suc de mere a primit.Dupa prima saptamana,am continuat cu suc de morcovi si tot o saptamana a primit si sucul de morcovi.Abia la 5 luni am inceput sa-i dau cate o lingurita de pulpa de fruct (mere si banana).
   Eva a fost destul de receptiva,pana acum a primit cam tot ce i-am dat,uneori mai mult alteori mai putin.Nu am    
fortat niciodata copilul daca nu a mai vrut iar incepand cu ziua urmatoare am inlocuit fructul care nu il primea cu placere.
   De doua zile a inceput sa primeasca supa.Am urmarit intocmai sfaturile din "biblia mamelor" adica cartea Mama si copilul scrisa de renumitii pediatrii Emil si Herta Capraru. Trebuie sa mentionez ca nu iau nici o decizie in privinta Evei pana nu consult cartea,nu apelez la mama,soacra sau prieteni  si mai ales nu fac nimic la presiunea celor din jur(din motiv ca fiecare copil are ritmul si modul lui de a se dezvolta) .
   Dupa cum spuneam am inceput timid cu supa,am fiert putina telina,morcov si un cartof.Am pasat decat morcovul si l-am amestecat cu apa in care au fiert legumele. Desi, toata lumea imi spune(mai putin doctorii si bineinteles"biblia") sa pun si un varf de cutit de sare,eu nu vreau sa aud de acest lucru ci sa tin cont de ce spun medicii (fara sare pana aproape de varsta de un an).Pentru ca in carte,sfatul pediatrului era sa ii dai gust supei cu 1-2 masuri de lapte(praf sau lapte de san) am aplicat aceasta metoda.Nici nu pot sa descriu in cuvinte placerea cu care a mancat Eva supa si cum imi mai cerea.Am avut o mare satisfactie ca nu am ales calea mai usoara si bineinteles mai ieftina de a pune sare in supa.
  Acum, in final tin mortis sa introduc un text din cartea 'Mama si Copilul"(scrisa de un pediatru"):
" in trecut,experienta si superstitiile se transmiteau de la o generatie la alta,iar mortalitatea nou-nascutilor era mare".
  In conditiile vietii moderne cresterea unui copil nu mai poate fi lasata pe seama -instinctului matern-.Cei doi parteneri,tatal si mama,trebuie sa fie constienti ca "misiunea de parinti " este cea mai importanta din cadrul existentei fiecaruia dintre noi. "

Si Eva citeste despre diversificare...
     
Cu siguranta voi revenii asupra acestui capitol (diversificarea") cand voi avea lucruri noi de povestit.

luni, 5 septembrie 2011

Viata alaturi de Eva

   De cand o avem pe Eva toate prioritatile nostre au imbracat alta haina ,totul se rezuma acum la ea.
   Impreuna cu Mihai,am ales sa o crestem intr-un anumit fel.Am decis sa o tinem departe de aglomeratia orasului si mai ales departe de iesirile la restaurant in galagie si aglomeratie. Asa credem noi ca este mai bine pentru dezvoltarea si linistea ei. Atunci cand avem ocazia si putem (incercam cat mai des) mergem cu ea in parcuri cat mai linistite si daca e posibil cat mai departe de oras.
   Am hotarat sa o crestem pe Eva dupa un program (deloc rigid si destul de permisibil) pentru a avea o anumita rutina si uniformitate. Sunt convinsa ca am luat decizia cea mai buna pentru ea ,avand in vedere ca a crescut foarte frumos si este mereu odihnita,neavand crize de plans de foame sau oboseala.
   Impreuna am decis sa sacrificam concediul de anul acesta , mai ales ca in perioada verii am trecut si noi timid la diversificare si nu am vrut sa ii dam tot programul si organismul peste cap.
   Pentru noi,este extrem de importanta linistea ei , cat si programul peste care nu trecem decat in cazuri exceptionale. Am ales asa si pentru ca pe termen lung , am gandit ca este bine nu numai pentru ea ci si pentru noi. In momentul in care,eu trebuie sa revin la serviciu , nu cred ca mai gasim putere sa alergam dupa copil prin casa pana la ora 23-24,iar dimineata la 6.30 sa fim in picioare pentru a merge la serviciu.
   Poate pentru unii parem ciudati sau prea rigizi , dar atunci cand o privesc pe Eva ,cand vad cat este de vesela si vioaie imi dau seama ca facem ceea ce este mai intelept pentru ea si intreaga familie.


   Toata familia are nevoie de liniste si odihna , asa ca incercam sa respectam programul fiecarui membru al familiei.  :)

duminică, 4 septembrie 2011

Nasterea, la stat sau la privat

  Eram insarcinata in 2 luni cand am privit cutremurata la televizor (chiar in ziua mea de nastere ) cum 6 bebelusi prematuri au ars de vii in sectia de terapie intensiva.Cautand pe internet informatii despre nastere , mi-a fost imposibil sa nu aflu si despre alte tragedii petrecute pe la maternitatile de stat. De fiecare data cand se intampla o tragedie aud aceleasi motive: personal insuficient (taman in sectia unde se intampla o tragedie),lipsa aparaturii moderne ,lipsa de medicamente si nu in ultimul rand salariile mult prea mici ale medicilor.In schimb niciodata nu am auzit sa fie vina medicilor,neglijenta lor sau si mai rau incompetenta.De fiecare data se cauta  vinovatii in alta parte si de cele mai multe ori vinovat este Ministrul Sanatatii(oricare este el) ca nu acorda fonduri pentru modernizare.Managerii spitalelor(de multe ori si managerii unor clinici private foarte profitabile) sau angajatii spitalelor, niciodata nu au fost  trasi la raspundere pentru proasta gestionare a fondurilor asa putine cate sunt.
   In consecinta,eu am optat sa nasc intr-o clinica privata(multumesc pe aceasta cale soacrei mele care a fost alaturi de noi financiar) una din cele mai vechi clinici private din Romania unde, pretul unei nasteri este aproximativ cat spaga data intr-o maternitate de stat.
   Nu sfatuiesc nici o viitoare mama sa nasca neaparat in sistemul privat ,sfatuiesc viitoarele mame sa nasca acolo unde se simt in siguranta si unde cred ele ca sunt tratate ca fiinte umane(ceea ce si sunt), in conditii  decente,asa cum traim si acasa. 
   Nu condamn medicii ,mie mi-au urmarit sarcina doi medici extraordinari ,dar vreau sa vad din partea lor putin decenta in manifestari , mai ales publice.Prin situatii grele si lipsuri trece marea majoritate a familiilor din Romania si nu o spun isteric la televizor.Asa cum ei au studii superioare si o meserie ,in care trebuie sa urmareasca salvarea de vieti omenesti si nu imbogatirea rapida prin orice mijloc ,asa sunt si altii ,cu studii superioare si cu o profesie in care probabil ,nu se vor imbogatii niciodata.
 In final doresc sa postez cateva poze din maternitatea in care am nascut ,cu speranta ca urmatorul copil il voi aduce pe lume intr-o maternitate de stat dar in aceleasi conditii de la privat.




sâmbătă, 3 septembrie 2011

Nasterea si primele zile dupa nastere

   20 martie 2011 este ziua care a schimbat intreaga nostra viata. Atat de mult imi doream sa o vad si sa fac cunostinta cu gagalicea care timp de 9 luni a facut tumbe in burtica mea incat ultimele zile de sarcina parca au fost ultimii ani de sarcina. Era atat de mica (2640 g) si atat de firava ca imi venea sa plang cand o priveam.
   In trei zile de la nastere , Mihai a intrat in priza , toate treburile casei au picat pe el ,de multe ori imi pun intrebarea de unde mai gasea energie sa se trezeasca noaptea cu mine de fiecare data cand Eva trebuia sa manance (iti multumesc pentru a suta oara Mihai!) .
   Desi au trecut 5 luni si jumatate de la nastere nu stiu daca a trecut o zi sa nu vorbim despre nastere si perioada in care am stat la Brasov. Este foarte clar ca suntem marcati de eveniment si de ce a urmat dupa ce am ajuns acasa insa , trebuie sa spun ca atunci cand se implica amandoi parintii este atat de usor...iar oboseala se imparte la doi.
   Luni de zile (pana sa vina Eva) am discutat cu Mihai cum si unde asezam patutul, unde vor sta hainutele si cosmeticele Evei . Imi pare bine ca tot ce ne-am propus am realizat , adica : sa instalam patutul in alta camera decat a noastra pentru a o obisnui sa doarma singurica in camera , am reusit sa ii cumparam un dulapior care sa fie numai pentru hainutele si incaltamintea ei si sa gasim putin loc si pentru cele cateva cosmetice ale ei .
   Deocamdata , este foarte indragostita de patutul ei si se nici nu vrea sa auda de somn in alta parte iar noi suntem foarte indragostiti de patul nostru incat o putem intelege daca nu vrea sa doarma cu noi si chiar o sustinem in decizia ei  : ) .
Eva la trei ore de la nastere









Dulapul Evei cu imbunatirile facute de tati


                                           

Multumiri

   Doresc de mult timp sa-i multumesc sotului meu pentru ca este atat de bun si intelegator cu mine si pentru ca imi este mereu alaturi .Iti multumesc ca existi dragul meu sot!
   Doresc sa mai multumesc familiei mele extinse (parinti,frati,cumnat si nu in ultimul rand soacrei mele) pentru ca este alaturi de noi si ne ajuta atunci cand avem nevoie.
   Doresc sa multumesc nasilor nostrii (Iuliana si Sorin Florea) pentru ca sunt aproape de noi si de finuta lor.
   Doresc sa multumesc prietenilor nostrii care locuiesc la Brasov (Camelia si Cristina Clem si Alex Neamu) care ne-au ajutat neconditionat atunci cand am fost insarcinata si ne-au gazduit in casa lor.
   Si in final doresc sa-i multumesc fetitei mele Eva-Gabriela pentru ca este un copil atat de bun si cuminte si pentru ca de cand a venit pe lume lumineaza intreaga casa. Sa ne traiesti minune mica !

   Sunt multe persoane care au fost alaturi de noi si merita multumiri,nu vreau sa ii mentionez pe toti pentru ca este posibil sa scap pe cineva de aceea o sa spun ca multumesc tuturor prietenilor apropiati si mai putin apropiati.

Va multumesc tututror ca sunteti alaturi de noi!

Tort de biscuiti

Reteta personala
--Simpla si economica--

Ingrediente:
  • 600g biscuiti popular
  • 200g margarina 
  • 4 ciocolate negre 
  • 5 linguri zahar
  • 1 ciocolata alba (optional)
Mod de preparare:

     Margarina se taie in cubulete, iar toata ciocolata neagra se rupe in patratele si se pun la foc mic la topit (amestecand continuu). Dupa ce s-au topit se ia de pe foc si se adauga zaharul amestecand continuu pana se topeste zaharul, apoi se lasa la racit. 

      Intre timp pregatim un sirop dintr-un pahar cu apa, 3-4 linguri zahar si 2 fiole de esenta de rom (se pune sau nu la fiert). Cand siropul este gata si crema este racita se monteaza tortul.

     Turnam cu o lingura  sirop pe fiecare biscuite si-l asezam in platou. Peste primul rand de biscuiti se adauga un strat de crema, apoi inca un strat de biscuiti stropiti cu sirop si iar un strat de crema. Ultimul strat trebuie sa fie de crema. 

Topim ciocolata alba si decoram tortul cu un sprit dupa preferinte si imaginatie.

Gata.....

Pofta buna !